În cazul în care mă adresez studenţilor sau unui auditoriu mai puţin familiarizat cu egiptologia, nu agreez folosirea unor termeni sau noţiuni neexpliate. Nu poţi dintr-o dată să „plonjezi” în mijlocul acestei discipline, să foloseşti fraze pompoase utilizând o serie de termeni specifici materiei de studiu. Dacă aş fi procedat astfel, de mult aş fi fost „ignorat” de către studenţii mei, în primul rând. Ca atare, trebuie să pornesc de la simplu spre complex, să edific încet, dar sigur, o „fortăreaţă” a cunoaşterii în domeniul egiptologiei. Poate până aici totul este în regulă.
Însă, ce fac în cazul în care doresc să atrag atenţia cititorului asupra existenţei şi utilităţii unei cărţi, care este adresată, înainte de toate, specialiştilor, unde trebuie să explic fiecare al 3-lea cuvânt dintr-o pagină?
Există si varianta, evident puţin agreată şi anume: din conţinutul unor lucrări pur ştiinţifice ar trebui să învăţăm să extragem ceea ce este inteligibil, esenţial( chiar şi aceste tipuri de cărţi posedă un „Abstract”!), lăsând la o parte o serie de explicaţii mai ales de natură filologică! Am observat , îndeosebi la tânăra generaţie, dar nu numai, faptul că tot ceea ce este simplu şi apare sub forma unei sinteze scurte prezintă interes, în rest domină dezinteresul total! Foarte puţini sunt cei care se încumetă să se complice cu ceva sofisticat, să-şi folosească creierul învăţând încet dar sigur, de la complicat la „simplu”. In viziunea mea ‚simplu’ ar reprezenta ideile de bază ale unei expuneri sau cărţi. Aceasta pare a fi situaţia şi în cazul unei capodopere a ştiinţei egiptologice, Ancient Egyptian Chronology, apărută în cadrul prestigioasei şi pretenţioasei serii Handbook of Oriental Studies, Section I, The Near and Middle East, vol. 83.
De la bun început trebuie să atrag atenţia asupra faptului că prezint o lucrare ştiinţifică greu de parcurs, iar în anumite puncte chiar greu de înţeles. Oricum, nu este o carte pe care cineva o citeşte odată şi totul se rezolvă! Este nevoie de reveniri repetate la multe dintre tezele elaborate de către savanţii pe care i-au ales şi coordonat Prof. E. Hornung şi Prof. R. Krauss. Pe scurt, avem în faţa noastră o lucrare care tratează cronologia Egiptului faraonic până la „cucerirea” lui Alexandru cel Mare(332 î. Hr.).
Introducerea este semnată de către E. Hornung, care înarmează cititorul cu o pertinentă descriere a viziunii despre „timp” a vechilor egipteni, mai corect: cum au perceput anticii trecerea timpului şi semnificaţiile pe care le-au acordat. Ne sunt reamintite documentele pe baza cărora se elaborează şi se stabilesc reperele de bază ale cronologiei faraonice, un scurt istoric al acestor preocupări(fiecare cu părţile sale pozitive sau negative) şi nu în ultimă instanţă care este stadiul actual al cercetărilor cronologice în cadrul egiptologiei. Ceea ce află cititorul de la bun început este mai puţin încurajator: ne aflăm undeva la o cotitură, dar avem încă foarte multe lucruri de rezolvat, dacă se pot rezolva vreodată.
Prima parte a lucrării oferă o sinteză a documentelor prin intermediul cărora se poare reconstitui cronologia faraonică(analele şi listele regale, în anumite cazuri reconstituite pe baza unor noi criterii, lucrarea preotului Manethon, Aigyptiaca, cel care a împărţit pentru prima dată istoria faraonică pe baza dinastiilor- ceea ce, cu anumite modificări, persistă şi astăzi).
Partea a doua este mult mai elaborată, analizând pe baza datelor oferite de către reprezentanţii dinastiilor principalele documente care îngăduie reconstituirea cronologiei relative a Egiptului faraonic. De altfel, este o trecere în revistă a principalelor documente, înainte de toate scrise, pe baza cărora se pot reconstitui domnii şi epoci istorice.
Cea mai controversată parte a lucrării este a III-a, dedicată problemelor legate de cronologia absolută a Egiptului antic. Rând pe rând sunt discutate şi analizate metode cum ar fi: datarea radiocarbon(metodă radiometrică ce utilizează izotopul natural de carbon, radioizotopul 14C pentru a stabili vârsta materialelor ce conțin carbon), datarea prin termoluminescenta, utilizarea datelor dendocronologice şi folosirea cu mult mai multe implicaţii a datelor de natură astronomică.
Concluzia la care au ajuns R. Krauss şi D. A.Warburton, analizând evoluţia studiului cronologic al întregii perioade faraonice este totuşi încurajatoare: datorită evoluţiei ştiinţelor particulare(mai ales fizica şi chimia) din ce în ce mai multe date capătă un caracter absolut. Evident, preluarea acestora de către egiptologi întâmpină încă rezerve, tradiţionalismul şi neînţelegerea noilor metode(recunosc nici mie nu-mi sunt prea clare, deoarece nu am pregătirea tehnică necesară) fiind principalele motive. Ce sugerează acest doi savanţi: pentru intervalul 2350-750 î. Hr. ne putem baza cu o oarecare certitudine pe datele obţinute prin intermediul investigaţiilor astronomice, fiind vorba de rezultatele oferite de calculele calendarului lunar, uzitat şi în Egiptul antic.
Lucrarea de faţă este o „enciclopedie” care nu trebuie să lipsească din biblioteca niciunei universităţi sau institut de cercetare, având tangenţe cu arheologia, istoria veche sau cronologia.
